Stimaţi oaspeţi, dragi prieteni,
Vă dorim un călduros bun venit pe paginile „Gospodăriile educative din Banat”
Foarte curând, OFERTA EDUCATIVO-TURISTICĂ – va oferi informaţii despre GOSPODĂRIILE EDUCATIVE DIN BANAT.
În momentul când ajungeţi pe teritoriul Banatului, unica modalitate de a cunoaşte tradiţiile şi cultura de aici este, să vizitaţi o Gospodărie educativă.. Aici veţi fi întâmpinaţi de un gospodar harnic care îşi va lasă la o parte obligaţiile zilnice, va face tot posibilul ca şederea voastră aici să fie cât mai plăcută, şi veţi putea ca, printr-o distracţie la nivel şi într-o ambinaţă plăcută, să cunoaşteţi mediul ambiant, oamenii şi produsele din regiunea respectivă. Aceasta nu va prezenta o problemă pentru gazda voastră, pentru că el va efectua activităţi pe care le desfăşoară în fiecare zi, iar pentru vizitatori, o astfel de vizită va înlătura orice suspiciuni, va ridica noi întrebări la care se vor obţine răspunsuri despre lucruri care nu ştiaţi nici că există, şi veţi fi în posibilitatea să obţineţi mai multe informaţii despre regiunea pe care o vizitaţi.
Vizita într-o Gospodărie educativă va da posibilitatea vizitatorilor de orice vârstă să obţină informaţii despre provenienţa şi istoria alimentelor, metodele ecologice de producţie a hranei, prepararea produselor agricole, unde şi cum trăiesc animalele într-o gospodărie, cum se plantează şi cultivă fructele şi elgumele. Toate aceste activităţi vor fi urmate de o distracţie la nivel, degustări de băuturi şi timp petrecut în natură, la aer curat.
Acest site este realizat cu ajutorul Uniunii Europene. Conţinutul acestui site revine, în exclusivitate, Asociaţiei cetăţenilor „Lider plus Banatski karlovac" şi nu reprezintă, în mod exlusiv, atitudinile Uniunii Europene.